Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat trimiterea în judecată a agresorului, aflat deja în arest preventiv. Acesta este acuzat de omor raportat la violență în familie, cu aplicarea circumstanței agravante de a fi acționat profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei.
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 3 octombrie 2025, în locuința comună a celor trei frați. În timpul unei crize epileptice severe, victima a devenit incapabilă să se apere. Agresorul, un bărbat de 45 de ani, și-ar fi sugrumat fratele cu mâinile, în zona gâtului, blocându-i căile respiratorii.
Procurorii menționează că leziunile traumatice descoperite la autopsie au avut un rol decisiv în producerea decesului.
Ancheta a scos la iveală faptul că agresorul avea un comportament violent față de ambii frați cu care locuia. Tensiunile erau frecvente, iar ziua incidentului ar fi fost marcată de multiple crize convulsive ale victimei, care l-au iritat puternic pe autor.
Pe lângă strangulare, victima prezenta răni în zona capului și membrelor, provocate prin lovire, compresiune și zgâriere. Aceste detalii confirmă, potrivit procurorilor, brutalitatea atacului.
După comiterea crimei, bărbatul a apelat serviciul 112, însă a negat inițial implicarea. Ulterior, în timpul audierilor, a recunoscut fapta, iar dosarul a fost înaintat instanței pentru judecată.

