Potrivit anchetatorilor, coletul conținea două arme lungi letale: una destinată tirului sportiv și una pentru vânătoare. În pachet se mai afla un amortizor și un dispozitiv pentru vedere pe timp de noapte, ceea ce a agravat gravitatea faptei.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani, din localitatea Mijlocenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, a fost arestat preventiv vineri pentru contrabandă calificată și încălcarea regimului armelor și munițiilor.
Doi bărbați, de 46 și 36 de ani, din localitatea Strâmba, au fost prinși în flagrant în momentul în care ridicau coletul în Prundu Bârgăului. În timpul intervenției, unul dintre ei a încercat să fugă, dar a fost imediat prins de polițiști.
În primă fază, cei doi complici au fost reținuți, iar ulterior au fost plasați sub control judiciar pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Ancheta continuă pentru a stabili întreaga rețea implicată în acest caz de contrabandă cu arme.

