Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Occidentul ar recurge la metode „murdare și necompetitive” pentru a limita exporturile de armament ale Rusiei. El susține că sancțiunile impuse Moscovei reprezintă o strategie politică mascată, prezentată drept necesară din cauza conflictului din Ucraina.
Lavrov a declarat într-un interviu pentru televiziunea rusă că aceste sancțiuni afectează toate domeniile de export ale Rusiei, nu doar sectorul militar. În opinia sa, este vorba despre o tentativă a Occidentului de a menține controlul pe piețele globale.
Oficialul rus susține că, prin presiunile exercitate asupra Moscovei, statele occidentale ar fi renunțat la valorile pe care le-au promovat timp de decenii, precum piața liberă, concurența loială și prezumția de nevinovăție.
Lavrov afirmă că aceste principii „s-au transformat în cenușă” în momentul în care Occidentul ar fi conștientizat că pierde competiția cu Rusia pe piața de armament.
Șeful diplomației ruse susține că sancțiunile împotriva industriei rusești ar fi fost pregătite încă înainte de declanșarea „operațiunii speciale” din Ucraina. El afirmă că Occidentul s-ar folosi de „orice motiv” pentru a bloca accesul Rusiei la piețele internaționale.
Potrivit acestuia, Rusia a învățat să gestioneze aceste restricții, iar multe state din afara spațiului occidental nu ar fi dispuse să urmeze „la nesfârșit” directivele impuse de Washington și Bruxelles.
Lavrov afirmă că Rusia își poate organiza propriile lanțuri financiare și logistice prin colaborări cu țări dispuse să mențină relații comerciale corecte. Acesta subliniază că industria militară rusă rămâne „competitivă” la nivel internațional, amintind de influența istorică a armelor sovietice în timpul luptei împotriva colonialismului.
Ministrul rus a oferit exemplul armei Kalașnikov, pe care o consideră un simbol al mișcărilor de independență din Africa. Potrivit acestuia, numeroase state africane își amintesc că au obținut independența cu sprijinul consilierilor sovietici.

