Ilie Bolojan a declarat că forma finală a proiectului va ține cont atât de deciziile Curții Constituționale, cât și de realitățile din domeniul public. Premierul spune că impunerea unei interdicții trebuie construită atent, pentru a nu deveni neconstituțională în cazul persoanelor alese prin vot.
El a subliniat că regula se va aplica strict pentru pensiile necontributive, nu și pentru cele contributive, unde situațiile din teren pot impune menținerea unor profesioniști în activitate.
Premierul a dat exemple concrete în care continuarea activității este logică și necesară. În mediul rural, anumite școli nu au profesori calificați pentru discipline precum fizica, iar menținerea unui cadru didactic pensionar devine esențială.
Situații similare se întâlnesc și în spitalele mici, unde un medic pensionar poate fi singura soluție pentru continuitatea actului medical. În aceste cazuri, cumulul pensiei cu salariul rămâne justificat.
Ilie Bolojan a criticat situațiile în care persoane se pensionează la vârste foarte mici, apoi revin imediat în posturi din sectorul public, de multe ori în funcții similare celor deținute anterior.
Premierul a subliniat că statul trebuie să reducă cheltuielile și să încurajeze ocuparea posturilor de către debutanți sau persoane din mediul privat, nu de către cei care beneficiază de pensii necontributive.

