20 dec. 2025, S

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante privind problemele și disfuncționalitățile din sistemul de justiție.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va prezenta public concluziile consultărilor cu magistrații după întâlnirea programată pentru luni, 22 decembrie.

Șeful statului a precizat că a primit sute de pagini de materiale considerate relevante privind problemele din sistemul judiciar și că le analizează pe parcursul acestui weekend. „La finalul zilei de luni voi reveni cu concluzii, după discuțiile cu magistrații care s-au înscris în audiență”, a transmis Nicușor Dan.

Consultări în mai multe runde, fără accesul presei

Potrivit președintelui, întâlnirile de luni se vor desfășura în mai multe runde de discuții, atât cu grupuri de magistrați, cât și individual, în funcție de solicitările primite prin e-mail. Pentru a asigura confidențialitatea participanților, accesul jurnaliștilor nu va fi permis în sala de discuții.

Concluziile vor fi prezentate în cadrul unei conferințe de presă, organizată la finalul zilei de luni. În paralel, echipa prezidențială lucrează la o sinteză a documentelor primite, care va fi publicată fără a fi dezvăluită identitatea magistraților care au transmis materialele.

Reacția președintelui după ancheta „Justiție capturată”

Cu câteva zile în urmă, Nicușor Dan a avut prima reacție publică în legătură cu ancheta jurnalistică „Justiție capturată”, realizată de Recorder, privind starea justiției din România. Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, președintele a declarat că a urmărit documentarul integral.

Cel mai simplu este să ne revoltăm și să aruncăm vina generic, dar mult mai greu este să rezolvăm problemele din justiție”, a subliniat șeful statului.

În acest context, Nicușor Dan a anunțat că a început elaborarea unui raport privind disfuncționalitățile din sistemul judiciar și i-a invitat pe toți magistrații să îi scrie direct, subliniind că este necesară și o asumare din interiorul profesiei.

Scrisoare de susținere semnată de 178 de magistrați

Pe fondul acestor evoluții, 178 de judecători și procurori de la instituții-cheie ale sistemului judiciar – inclusiv Parchetul General, DIICOT și DNA, precum și de la mai multe curți de apel – au semnat o scrisoare de susținere pentru magistrații care au semnalat public problemele din sistem.

Semnatarii arată că situațiile prezentate nu sunt cazuri izolate, ci reflectă probleme sistemice. „Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate”, se menționează în document, care exprimă solidaritatea cu magistrații care au avut curajul să vorbească despre presiuni și disfuncționalități din justiție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *