Decizia vizează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, una dintre cele mai mari unități pediatrice din țară.
Ministerul Sănătății a precizat că analizele realizate de DSP Iași au evidențiat, în două rânduri, scăderi ale concentrației de clor rezidual liber, sub limita minimă admisă.
Această situație a favorizat colonizarea microbiologică a rețelei de apă, ceea ce a impus intervenția imediată a autorităților. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că măsurile au fost luate pentru a elimina orice risc epidemiologic.
Pentru siguranța pacienților și a cadrelor medicale, au fost dispuse următoarele măsuri:
- sistarea internărilor și a intervențiilor chirurgicale programate;
- redirecționarea cazurilor critice către alte unități medicale;
- interzicerea consumului apei din rețeaua spitalului;
- aplicarea de urgență a unor proceduri suplimentare de dezinfecție;
- distribuirea a 14.500 de litri de apă potabilă îmbuteliată din rezerva de stat.
În paralel, DSP Iași a primit ordin să efectueze noi analize ale apei din mai multe puncte ale spitalului, precum și probe microbiologice de pe suprafețe, de la pacienți și personal.
La nivelul Ministerului Sănătății a fost constituită o celulă de criză, iar mai multe spitale sunt pregătite să preia urgențe pediatrice, dacă situația o va impune.
Printre acestea se numără:
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”;
- Spitalul „Marie Curie”;
- Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” din București;
- Spitalul Județean de Urgență Suceava.
Deocamdată, nu se impune transferul pacienților, inclusiv al celor internați la Terapie Intensivă.
Ministrul Sănătății a subliniat că nu este vorba despre un focar activ, ci despre o acțiune preventivă, menită să evite o situație epidemiologică gravă.
Furnizorul de apă a început procedurile de dezinfecție a instalației, iar DSP va recolta noi probe pentru confirmarea remedierii problemei.
